Informatii despre emigrare

Povestea mea din Canada a ineput in Romania, cu multi ani inainte. Atat de multi ca le-am pierdut sirul. Aventura mea a inceput atunci cand m-am indragostit de un baiat din Canada cu care m-am casatorit in cele din urma. E un capitol despre care rareori vorbesc. Aproape ca am uitat cat de grea a fost asteptarea, despartirea, indoiala si cat de frustrant a fost sa fiu nevoita sa-mi expun sentimentele si viata mea personala la examene inchizitoriale.
Dar a venit si ziua cand am ajuns in Canada, la sotul meu. Aveam 35 de ani. Vancouver. Noiembrie. Prima mea impresie a fost covarsitoare. Drumul din Vancouver pana in oraselul in care locuim (vreo 70 de kilometrii de Vancouver) m-a fascinat. Soarele incalzea spatii imense in care tonuri de verde se combinau intr-un peisaj parca decupat dintr-o vedere. Pomii golasi se pierdeau in marea de brazi si tufisuri frumos intretinute.
A doua zi a plouat. Mi s-a parut romantic. A plouat si a treia zi. A fost ok. Dupa o saptamana de ploaie asteptam cu nerabdare sa vad soarele din nou. A plouat trei saptamani aproape zi de zi. Acum ploaia nu ma mai deranjeaza, aproape ca uit ca ploua, e asa de firesc ca devine tolerabil. Asta e toamna in British Columbia. Iarna e ca toamna. Vara in schimb e o minunatie.
Dupa 3 luni de Canada, am zis ca e timpul sa lucrez. In Romania am fost contabila, n-am terminat scoli superioare si in afara de experienta n-am adus cu mine nimic din tara. Sotul meu avea aici niste prieteni romani care mi-au dat sfaturi. Despre sfaturi si prieteni pot scrie un intreg capitol. Pe scurt m-am dus la un hotel sa ma angajez ca femeie de serviciu. Asa mi s-a spus, ca daca n-am “experienta canadiana” sa nu incerc altceva. Aveam un CV cu mine si o cunostinta imi daduse un nume care ar fi putut sa ma ajute. M-am prezentat la Receptie si fata de acolo imi spune ca pot intra in birou. Persoana pe care o cautam era o doamna chinezoaica trecuta de 50 de ani. Se uita ea pe CV-ul meu si ma intreaba de ce vreau sa fac curatenie daca am atatia ani de experienta in birou. Ii spun eu ca abia am venit in Canada si ca engleza mea nu e chiar academica dar ca invat repede si ca am nevoie de un job.Se uita ea la mine si zice: “ uite, iti dau sansa sa lucrezi la receptie, daca nu te descurci te muti la curatenie.” Am crezut ca nu aud bine. Dupa care imi spune ca ea este propietara hotelului cu 80 de camere.
A doua zi era prima mea zi de lucru in Canada. Tot acolo lucrez si acum, dupa doi ani si jumatate, dar intre timp am avansat, sunt manager in birou acum si castig destul de bine. Patroana mea imi tot spune ca a stiut din primul moment ca ma voi descurca.
Nu a fost asa de usor precum pare. Mai bine de un an am lucrat in fiecare weekend, nu toti au fost prietenosi si nu o data am venit acasa plangand. Dar nu m-am dat batut-a.

…Cred ca totul depinde de perspectiva din care privesti lucrurile. Totul se poate schimba oricand, nu exista retete de viata. Fericirea depinde ce-ti doresti, de ambitii si mandrie. Noi nu facem parada din nimic. Avem un acoperis deasupra capului, nu e casa noastra si e ok deocamdata. Patroana la care lucrez ne-a inchiriat casa la doi pasi de hotel. Nu e casa visurilor mele, dar e aproape de lucru si pretul e rezonabil. Plus nu ne deranjeaza nimeni, nici macar ea. Nu avem ultimul model de masina. Eu nu conduc, desi mi-am luat permisul inainte de a veni in Canada, stiu ca e un handicap dar sper ca intr-o zi o sa-mi fac curaj sa ma sui la volan. Dupa ce-am schimbat vreo 3 rable acum am reusit sa cumparam o masina care arata onorabil si pe care am platit un pret bun. Nu avem rate si nici nu vrem sa avem. Prietenii imi spuneau ca dupa un an pot visa la $1000 credit sau ca pot avea o carte de credit pre-platita. N-a fost asa. Intr-o zi m-am decis sa merg la banca si sa intreb daca pot avea un overdraft. Si mi-au dat $1300 overdraft si prima carte de credit . Dupa 6 luni in Canada am primit $3500 credit. Dupa un an aveam $8000. Asta nu inseamna nimic, spun doar ca lucrurile nu stau asa cum mi s-a spus ca vor sta.

Sotul meu nu e roman, nu e nici Canadian, dar asta n-are mare importanta. O mentionez doar pentru ca atunci cand am venit aici el avea prieteni o tanara famile de romani si o familie canadiana. Eu nu cunosteam pe nimeni. Prietenii romani m-au primit cu suspiciuni, ca si cand n-a fost de ajuns interviul de la Ambasada. Ca si cand trebuia sa-i conving ca-mi iubesc sotul si ca sunt o persoana cinstita. Nu a fost posibil sa-i conving de nimic, m-au acuzat rand pe rand ca am venit in Canada “pentru acte”, ca ii invidiez, ca sunt prea zgarcita sa platesc o cina, ca am vrut sa le fur din casa si ca mint de ingheata apele. Multe din acuzatii nu mi s-au adus personal, au fost prezentate cu exemple sotului meu. Inceputul vietii noastre ca si familie a fost un dezastru. Ne certam din nimic pentru nimic. Dar nu am vrut sa-I dau un ultimatum sotului meu sa aleaga intre mine si prieteni. Decizia a luat-o singur. Acum ne certam cand avem ceva “sanatos” de disputat. Si avem prieteni. Familia canadiana m-a acceptat fara reserve. Mai mult decat atat, m-a “adoptat”. Nu exista nici o diferenta intre familia mea din Romania si cea de aici. Am gasit intelegere, dragoste, respect, admiratie si devotament printe straini. Cand ne strangem la cina suntem vreo 20, mancam in farfurii de plastic si jucam jocuri stupide care ne face sa ne intrebam ce varsta avem. Fara drame, barfe, acuzatii.
Sarbatorim impreuna Pastele de doua ori cand se intampla sa fie date diferite.
Departe de mine gandul ca prietenii romani nu sunt buni si ca cei canadieni sunt de preferat, mi-e dor uneori de prietenii mei de acasa. Spun doar ca nu am cautat sa-mi aleg prietenii aici, ei m-au ales pe mine.

Nu e intotdeauna usor. Nu am avut inca timp sa fac o balanta si sa analizez lucrurile bune din Canada si cele bune din Romania. Sau cele rele. Si chiar daca as avea timp de ce as face-o? Daca ar fi sa intorc timpul inapoi nu as schimba nimic. Mi-e dor de acasa uneori dar nu ma gandesc prea mult. Aici e acasa acum. Canada mi-a oferit sanse in viata mai mult decat tara mea natala. Tara mea natala m-a crescut in schimb si asta ma face sa-mi pastrez respectul si dragostea.
Nu pot da sfaturi sau emite opinii, e doar povestea mea din Canada, spusa pe scurt. Nu stiu de ce m-am apucat sa scriu, nu fac parte dintre persoanele de exceptie care au emigrat si care au un simt mai acut al analizei decat am eu. Dar mi-a facut bine sa scriu in romaneste dupa doi ani si jumatate si un zambet imi joaca pe buze: nu e rau deloc…
Bineinteles ca nu exista garantii in viata si ca lucrurile se pot schimba oricand, dar vorba canadianului: "keep it real".

Sly a scris:

Frumoasa poveste insa nu inteleg o chestie,daca sotul tau era in Canada de ceva vreme,de ce te-a asteptat pe tine sa o luati de la 0...casa de la patroana,rable etc,pana sa vi tu el ce facea,unde traia?

Buna intrebare Sly si bun spirit de observatie. Ar fi multe de spus dar pe scurt s-a mutat din Quebec in BC si sa spunem ca nu si-a administrat fondurile prea intelept. Dar asta nu e povestea mea, si nici povestea noastra impreuna, e povestea lui. N-am sa ma apuc acum sa-mi judec sotul pe un forum oricat de tentanta ar fi ideea. Dar e adevarat ca n-am venit aici la totul de-a gata si nici n-am fugit inapoi la mama cand lucrurile n-au fost tocmai cum am visat. Am pornit viata in Canada si viata in doi de la absolut zero si nu mi-e rusine de nimic. Mai mult decat atat, apreciez ce avem si incerc sa invat din greseli. Povestea mea in mare e despre cum si oamenii simpli au sansa in viata. Povestea mea este despre un roman obisnuit, fara multe diplome, fara bani, care a ales sa inceapa o viata noua, intr-o tara noua, si care a refuzat sa se dea batut doar pentru ca parea imposibil. Povestea mea e pentru cei care se dau batuti pentru ca isi spun ca n-au nici o sansa. Sau pentru ca altii le spun ca n-au nici o sansa. Sau pentru ca se tem ca vor fi judecati. Sau pentru ca se tem ca vor esua. Da, se poate intampla sa iei decizii si da poti gresi, dar nu, nu te poti da batut. The magic word is "beleive". Spun ca trebuie sa crezi in tine. Am fost indoctrinata cu idei despre conditia mea sociala, cu idei de genul "sa te intinzi cat ti-e plapuma". Dar ce se intampla daca vrei mai mult? Ti se spune ca nu se poate. Nu e adevarat. Mi-aduc si acum aminte cuvintele ofiterului de la Ambasada dupa ca interviul draconic a luat sfarsit: "te felicit pentru tenacitatea de care ai dat dovada si pentru puterea cu care ai crezut in dragostea voastra. O viata noua te asteapta in Canada". Si asa a fost.

Irina Marcu a scris:

Si eu m-am simtit apasata de sfaturile celor apropiati care imi sugerau sa "stau pe curu' meu" cand voiam sa fiu deosebita, sa ma intind cat imi e plapuma, cum bine ai zis si tu, cand de fapt e asa de bine sa dai frau personalitatii tale, cum o fi ea, cand nu trebuie sa faci nimic din obligatie, ci pt. asa simti tu ca e bine... Felicitari pt. tot ce ai dobandit and please enjoy everything around you!

Nu e limba mai descriptiva ca limba romana. Ce frumos si adevarat spui Irina. Am regasit in Canada libertatea de a fi eu insumi fara a ma teme de prejudecatile celor din jur. Ma regasesc in casiera de la Supermarket care-mi zambeste si ma intreaba: "how are you today?" si care are un raspuns la raspunsul meu. Pot chiar sa-i spun in mare cum ma simt si sigur o sa-mi spuna politicos ca ma intelege. Si chiar vorbeste serios. Oamenii pe care-i intalnesc zi de zi nu sunt nervosi, ingandurati sau sumbrii si ma regasesc in ei. Bineinteles ca toti au problemele lor dar le rezolva sau nu, cine stie... cert este ca nu le poata la vedere. Rar aud pe cineva plangandu-se de bani, de job sau de vecini. Si nu toti au bani sau joburi de vis. Am regasit in tara asta mai mult decat oportunitatea de-a avea lucruri materiale sau realizari profesionale. Aici am redescoperit notiuni ca: respect, toleranta, compasiune, curaj, pasiune. Vorbe mari?! Nu, deloc. Cu siguranta ca cineva ar putea intreba:"bine bine, dar ce nu-ti place in Canada, ca doar n-o fi raiul pe pamant!?" Si stau sa ma gandesc, pe bune. Singurul lucru care-mi vine in minte e un magazin, "Michael" care are atea lucruri faine pentru persoane creative ca mine. Problema e ca e cam scump si de cate ori trec pe acolo las mai multi bani decat imi propun. Prietenii stiu de ce.

Ierdna a scris:

draga Bubulina_gospodina, dar care-i visul tau, la ce speri sa ajungi in fine?

Draga Ierdna, visul meu e sa am un copil, dupa ce-am piedut o sarcina in plin proces de emigrare... Si sper sa fiu sanatoasa ca sa reusesc sa am un bebe intr-o zi. La ce sper sa ajung? Nu stiu ce sa raspund la intrebarea asta. Nu am un scop precis si bine definit. Nu ca nu stiu ce vreau, dar din experienta mea am invatat ca uneori e mai bine sa lasi lucrurile sa-si ia cursul firesc si natural. Cand lucrurile se intampla atunci pun umarul si, depinde de situatie, fie ca le folosesc in avantajul meu fie ca incerc sa le evit.
"In fine" exista doar odata in viata. Pana la final sunt atatea de facut... Dar trebuie sa te dezamagesc, sau nu, si sa-ti spun ca n-am ambitii prea mari. Si ca uneori fac chestii fara nici un sens ca sa vad ce-o sa iasa in final. Acum de exemplu fac felicitari pe care uneori le vand la prieteni si pe care cheltui mai mult decat castig. Crezi ca pot sa visez ca o sa iasa un business din asta? Nope. Dar nici nu spun ca nu se poate. Daca nu incerc cum o sa stiu daca e bine sau e rau? Si nu e chiar fara sens ce fac, ca ma relaxeaza. Nu ti s-a intamplat niciodata sa te trezesti ca vrei de exemplu cartofi prajiti la miezul noptii... Asa ti-a venit pe moment. Si faci exact ce simti, fie ca te duci si-ti prajesti cartofi, fie ca simti ca ti-e lene si te duci la culcare. Asa e si cu mine. Sunt aici, acum si e bine si fac cum cred eu ca e mai corect. Acum, daca tot m-am apucat sa spun, normal ca vreau si eu o gramada de chestii. Stiu ca aici am sanse mai mari sa le obtin decat am avut in Romania. Si n-o sa dau cu pietre in tara natala dar daca romanul ar avea acolo sanse la o viata ca aici n-ar mai pleca. Si aici trebuie sa muncesti ca sa ai, poate aici muncesti mai mult decat ai muncit vreodata in Romania. Dar aici muncesti o ora esti platit o ora, muncesti 12 esti boier, ca ai "overtime". Si ce faci cu banii e treaba ta... vrei casa, platesti casa, vrei vacante, platesti vacante, vrei avion... well, avion n-o sa-ti iei. Dar la urma urmei nu numai nivelul de trai face diferenta dintre Romania si Canada. Asa cum vad eu lucrurile...este mai mult decat atat. Mult timp am crezut ca sunt o visatoare, de cand sunt aici imi traiesc visul cu ochii.

_________________