Informatii despre emigrare

Cu ce idei am plecat din Romania.
M-am hotarat sa plec in Mai 2007 si am plecat in Octombrie 2008. A fost o perioada in care am citit, am vazut, am auzit, am gandit si am visat. Incet incet in mintea mea se forma o idee despre cum este Canada. Din fericire imaginea din mintea mea a fost una foarte apropiata de realitate si nu m-au surprins multe. Claudia a avut insa un soc caci se asteptase la mai multa civilizatie din partea canadienilor. Iar cum noi am fost pusi la fiert in cazanul de la Balaceanca dupa doar 2 saptamani… numai canadieni nu erau aia. Exemplul nu era bun.
Planul din Romania e simplu si direct: sa faci bani si sa traiesti bine. . Stii ca o sa fie greu si ca o sa dureze. Dar oare STII? Pana la gata matusa a avut dreptate, nu prea stii. Emigrantii veterani au e expresie definitorie pentru atitudinea romanilor proaspat veniti: mentalitatea de la Romania. Si toti noii veniti o au. Ea se manifesta prin “Eu stiu tot, nu ma inveti tu pe mine. Pai tu stii ce faceam eu in Romania?” Cei care se integreaza bine isi pierd aceasta mentalitate si se dau dupa felul “ipocrit” al canadezilor. If you wanna make it here you have to blend in. Chiar si Varu Nubira care este un amestec de nitroglicerina nationalista isi tine discursurile reactive doar intre romanasi.
Primele impresii. Diferente.
Eu n-am iesit niciodata din tara (desi am fost odata in Oltenia). N-am zburat niciodata cu avionul si totusi, iata-ma impreuna cu Claudia pe aeroportul Pearson impingand carutul cu bagaje, cu ochii dupa Varu Gonzales. Daca Varu G. era ceva ce mai vazusem, in schimb pick-up truck-ul Unqului Jan era ceva diferit. Era IMENS. Un pick-up truck heavy duty de la GMC. Cu patru locuri in cabina. IMENS!
Ulterior, de fiecare data cand treceam pe langa aeroport am retrait emotia primei ore, primului minut, primei secunde. Drumul spre casa matusii Lucy cand cu ochii mariti inregistram hulpav imagini live din Canada. Autostrazile late si cu benzi multiple. Masini cu alura diferita decat cele din Romania. Basca senzatia aia de “aici sigur nu e Romania!”.
Dupa 2 saptamani.
Aleg ca prima piatra de hotar cele 2 saptamani caci atunci am terminat primele demersuri administrative:SIN, Health Card si Credit Card. Amintesc ca noi am locuit la inceput in Woodbridge, la matusa Lucy, si am fost foarte imobili si dependenti locomotor de familie. Nu cunoasteam zona iar autobuzele aproape lipsesc. Astfel, am stat mai mult in casa si am iesit de cateva ori cu varu G. Varu Nubira ne-a luat si el pentru weekend, la el in Aurora. Cele 2 saptamani s-au incheiat cu interviul pentru job si apoi primul job luat. Job luat nu din pricina calitatilor noastre extraordinare ca si superintendenti ci datorita pilelor si recomandarilor.
Primele 3 luni.
In acele luni, precum si in cele ce vor urma, viata noastra se confunda cu munca noastra. Munceam mult si locuiam unde munceam. Nu aveam masina si era si iarna. Ne aventuram in excursii pana la supermarketuri sau pana in Yorkdale Mall. Timpul trecea iute ca sageata. Daca n-ar fi fost atatea probleme in bloc am fi putut fi si fericiti. Credinta Claudiei in cetatenii canadieni a fost spulberata cu salve repetate de katiuse. Nesimtirea si snobismul unor oameni de nivel social scazut nu avea margini.
“Canadienii” din bloc erau canadieni… ca si noi… canadieni.
6 luni.
Dupa 6 luni eram stapani pe bucata noastra de Canada. Blocul era oarecum sub control si deja aveam curajul sa facem planuri despre plecarea noastra in alta parte, spre alte joburi, spre cursuri/scoala si alte oportunitati. Din pacate nu am prea economisit bani. Aveam sa regretam asta amarnic si imi vine sa ma duc cu tesla-n baie pentru o sedinta cand ma gandesc ca nici macar nu-mi amintesc ce am facut cu banii. Ne doream un televizor Flat Screen, pe care ni-l permiteam, dar vorbele matusii erau pirogravate pe circumvolutiuni: nu stricati bani! Iete ca nu i-am stricat…

Familia.
Nimanui nu-i este usor. Nici noua, nici celor dragi ramasi acasa. Dar totodata e mai usor decat obisnuia sa fie. Folosind computerul si camera web poti vorbi si te vedea ore intregi la costul mic al internetului. Din fericire, ai nostrii au facut pasul tehnologic asa ca toata lumea stie si cunoaste. Vorbind de 4-5 ore pe saptamana esti la curent cu totul. Nu e usor dar e mai usor.
Ajuns aici descoperi ca e mult mai usor sa-ti aduci familia in Canada decat sa mergi in vizita in Romania. FOARTE multi romani isi aduc parintii sa aiba grija de nepoti. E cel mai convenabil babysitter iar avantajele sunt multiple.
Prietenii.
Cu prietenii din Romania vorbim din ce in ce mai rar. Nu doar din cauza noastra dar si noi poate ca am evitat. Devine obositor sa povestesti din nou si din nou ce am facut, ce facem. Cine a fost interesat cu adevarat a citit pe blog. Am ajuns sa vorbim cu alti amici si mai putin cu prietenii vechi. Inca dinainte de plecare rarisem iesirile cu prietenii deci n-am avut diferente mari de viata sociala odata ajunsi aici.
Prietenii din Canada sunt rari si greu de castigat si dificil de mentinut. Relatiile se incheaga pe criteriul : eu Tarzan, tu Jane aka eu roman, tu roman. Nu ma refer acum la cei care au prieteni aici pe care ii cunosteau inca din Romania. Relatiile fragile incheiate aici se erodeaza repede fiindca exista ceea ce altii numesc invidie. Eu ii spun competitie fiindca insumeaza mai multe aspecte precum invidia, lacomia sau dorinta de a iesi in fata. Pana la ora actuala am avut noroc din punctul asta de vedere. Hahahhahaa, ce e de invidiat la noi? Noi am cunoscut un cuplu de romani, tineri ca si noi, cu aceleasi nazuinte si cu preocupari comune. Suna a anunt de pe siteuri de swing? Ne-am imprietenit repede dar au fost si destule momente gen “ ia mai dute-n ma-ta cu figurile tale”. Dar din nevoia de a avea totusi niste prieteni s-a trecut peste toate, oricum lucruri marunte care privind retrospectiv, iti dai seama ca le-ai trait si cu prietenii tai de-o viata din Romania. Caci si cu ei a existat un proces de cimentare a prieteniei. Eu personal refuz sa am vreo competitie cu prietenii mei si in speta cu noii nostrii prieteni. Nu imi pasa daca au sau n-au bani, ce masina conduc, ce casa au, unde au fost sau unde vor merge in vacanta, ce toale si-au luat sau ce televizor, laptop, telefon, caine… Sa fie sanatosi! Eu trag pentru mine, pentru Claudia, si nu sa moara dusmanii de ciuda. Sau prietenii. Eu sunt nesimtit si direct si le-am spus romanasilor in fata: “Nu e nici o competitie intre noi. Ne cunoastem deja de ceva timp. Ne intelegem cat de cat. Avem preocupari comune. O ardem deja ca tovarasii vechi., hai sa ne si comportam ca atare. Puteti sa va puneti baza pe noi, dar pe toti zeii, asteptam si reciproca. Acum mai vedem ce si acum.
Cu familia noastra de aici e mai ciudata treaba. Tot respectul pentru varu Gonzales si Uncle Jan, si accentuam pe matusa Lucy, caci nu multi fac ceea ce a facut ea pentru noi. In schimb am racit-o cu varu Nubira, culmea din cauza ca semanam foarte tare. Amandoi avem mentalitate de Chuck Norris.
Si eu si Claudia suntem tipi sociabili asa ca ne-am imprietenit si cu alti oameni. Indeosebi romani dar si de alte natii. Multumim pe aceasta cale celor care ne-au ajutat cat de cat: Gheorghe SuperIntendentul, Athena Contractoarea, Albert Duro, Demolari si Chrislord.
In general cand e vorba de romani, cuvantul de ordine e MUCLES. Ciocu mic si joc de glezne. Eu si Claudia ne plangem mult iar ei par multumiti sa auda asta. Aici, trebuie sa intelegi ca toti au probleme, toti se zbat sa faca bani, sa aiba o casa, sa aiba o masina mai buna, o vacanta mai lunga si mai spectaculoasa. E o lupta continua catre “mai mult” si “mai bine”. Aici nu prea e timp de barfa in fata scarii sau de spart seminte la coltul blocului.
Sunt niste legi nescrise ale Strainatatii care spun ca odata ajuns acolo descoperi ca tovarasul cu care ai crescut si pe care-l cunosteai ca pe buzunar e schimbat si se comporta ciudat. Si membrii de familie se schimba. Lumea se adapteaza la mediul inconjurator. Auzi de la toti CA CAnadienii sunt oameni reci. Dar aici e tara lor… si fara sa vrei ajungi s-o lasi mai moale cu felul tau de-a fi… mentalitatea de la Romania. Se presupune ca ai venit aici sa devii canadian nu sa cuceresti Canada si sa faci tu regulile, nu?

1 an.
Acum, la un an de la aterizare, facand un bilant observ ca am avut de toate. Experienta noastra canadiana a fost spumoasa dar si contondenta, pe alocuri. Pentru un an de Canada noi am punctat la capitolul experienta de viata. Inca nu avem joburile care ni le dorim. Eu nu am apucat inca sa lucrez in domeniul meu dar am obtinut prima certificare Microsoft. Claudia incearca sa se orienteze catre o cariera dar are carente la engleza-scris. Un mare plus avem la engleza-vorbit. Ne exprimam destul de bine incat altii sa fie surprinsi ca abia avem un an de Canada. O sa fie bine dar stii vorba aia” AS Roma, unde apara sLobont, n-a fost construita intr-o zi”.
Din pacate, si pentru noi, LA INCEPUT A FOST SI INCA E GREU IN Canada.
Privesc in urma… stiu ca a trecut un an de zile deja . Stiu sigur ca a fost un an plin… si totusi, a trecut atat de repede.
Cred ca am inceput sa ne maturizam canadian. Lucrurile incep sa devina a doua natura. Din punct de vedere financiar, la venirea noastra am pornit bine, banesc vorbind. Dupa 2 saptamani aveam job si apartament. Dar jobul ala ne aducea securitate financiara pe de-o parte iar pe cealalta ne rodea ficatii. Dupa 8 luni acolo aveam nevoie in primul si in primul rand de o schimbare. Trebuia sa incercam sa traim in lumea reala, sa incercam sa gasim joburi in domeniul nostru… sa traim visul. Am plecat pe cai mari… “doi cai frumosi”… vorba intervievatului. Claudia si-a gasit imediat un job ce insemna si un pas inainte intr-o eventuala cariera in domeniu iar eu am stat acasa si am invatat, obtinand astfel prima mea Certificare Microsoft. Pe cai si mai mari, m-am napustit vijelios pe piata de munca in domeniul Ai-Ti. Si iata-ma! Consierge pe termen nedefinit.
In prezent, problema noastra este ca de prea mult timp lucreaza doar unul dintre noi. Si asta vine dupa o perioada de relativa bunastare in care ne-am intins la abonamente scumpe la telefoane si internet. Apoi am cumparat masina, de ea atarnand greu asigurarea de $300/luna. Dar piciorul “incaltat in ciocata din piele de sarpe veninos” ce ne calca pe cap la inceputul lunii si nu ne lasa sa luam o gura de aer este chiria. De catvea luni mergem in pierdere. Eu castig $1300/luna… maxim. Pai numai chiria si asigurarea face atat. Facem economii drastice si aflam la modul hardcore ca se poate trai regeste daca iti intra in visterie… 2 salarii, chiar si cu minimul pe economie. Totodata am descoperit ce de kkt e sa muncesti o luna iar la gata, nu numai ca nu iti ramane nimic peste dar mai trebuie sa faci rost. Musai!
Masina isi aduce si ea aportul si ne da perverse la ficat. S-a ars un bec la faza scurta. Un zgomt infernal se aude de sub masina cand e cu motorul pornit. Franele tiuie cand le calci. Nu e rau deloc. STII ca trebuie sa repari macar franele, sa fi sigur… dar cu ce?
Apoi lipsa banilor aduce stres si tensiune in cuplu. Dar discutam si realizam ca suntem stresati. Si rezolvarea pare atat de simpla: sa avem un job amandoi. Nu ne imbogatim dar macar platim facturile si mai ramane ceva peste… cu care sa platim alte facturi. Dar parca mai ai optiuni astfel, nu? Ca e ca paula sa vii in Canada si sa nu ai bani sa mananci.
Si acum stam cu curu pe bordura cu meclele spre Est asteptand sa rasara soarele si pe strada noastra. Sper sa facem insolatie. De-al dreaq nici nu o sa port ochelari de soare. Si nici lotiune.
Cineva comenta la un post anterior ca se simte tot mai mult negura din scrierile mele. Nu am cedat inca, nu suntem deprimati inca… dar suntem preocupati. Nu avem firi boeme incat sa nu respiram adanc si rar cand verificam extractul bancar. Stii cum e in filme: “ o suma cu”… 2 de zero… sau cu un zero, la inceputul lunii. Fratele Delicione de la Atlanta, statul Georgiana pare in aceasi situatie dar el se declara oficial bankrupt. Eu mai sper, ma gandesc…
N-am nici un dubiu ca merita sa vii in Canada. Chiar imi place aici. Vreau sa am copii nascuti aici. Sa mearga la scolile astea. La facultatile astea. Sa faca sport la nivelul permis aici. Sa aibe de toate. Sa putem sa le dam totul de-a gata iar ei sa nu aprecieze asta. Nu-mi pasa.
Dar luand-o pe ulita cealalta e tot mai evident CA Canada nu e pentru oricine. E clar ca sunt sanse mari sa dai de greu si iti trebuie psihic tare. Caci e usor sa cedezi.
Canadienii ma intreaba cum e Romania. Le raspund invariabil : DIFERITA. Apoi adaug: ma refer la mentalitate, in primul rand. Daca ma intreaba vreun roman din tara cum e Canada, raspund invariabil :DIFERITA. Apoi adaug: ma refer la mentalitate, in primul rand.
Cu Canada fizica inconjuratoare de obisnuiesti repede. Cladiri, strazi, infrastructura… te obisnuiesti repede dar felul de a fi al canadienilor e ceva diferit. Canadienii nu sunt mai prosti sau mai destepti, mai frumosi sau mai urati. Sunt oameni. Aici treburile merg in felul si in ritmul celor de aici. Pierzi energie pretioasa incercand sa schimbi angrenajul si sistemul lor. Ai incredere in fracili tau, angrenajul lor functioneaza! Hai sa mergem pe coarda ca vin ei pe sipca. Da-te dupa ei… dar nu pana la capat, ca multii dintre ei sunt poponari… Integreaza-te, fa ca ei, zi ca ei. Dar pastreaza si un pic de mandrie oarba romaneasca, sa-ti dea avant sa vrei mai mult si mai sus.

Numai de bine de la Claudia si Paul Varahil care tocmai au implinit 1000 de ani de Canada. SANATATE SI MULTI ANI TRAIASCA!